A venit vremea cititului, gânditului şi a înțelepciunii pentru toată lumea, că suntem de la țară ori dintr-un oraş, cultura trebuie transpusă în faptă. În acest caz ce ne rămâne de făcut în vreme de pandemie? Doar arta! Unii o fac iar alții o privesc ori citesc rămânâd cu acele cunoştințe mai înalte care sunt deschizătoare de noi căi şi perspective umane, renaşte o nouă speranță – ca un boboc de primăvară ce vrea să devină o floare cu un parfum deosebit.
Aşa-i şi omul: e verde, închis, apoi explodează cu ale sale cunoştințe de diverse niveluri lăsând o amprentă clară şi parfumată – acum depinde de acel parfum dacă este de calitate sau un iz stricat.
Personal nu pot să fac altceva decât să scriu adevărul şi să-mi expun părerile pe diverse teme scriitoricești de specialitate sau în Arta Medicatrix prin cele două forme ale sale: poezia şi imaginea eubiotică.
Datoria de doctor naturopat mi-am făcut-o, mi-a mai rămas a deschide noile ferestre de orizonturi pentru o lume mai bună, mai calculată şi care are o viziune sănatos-aplicabilă.
Cărțile mele sunt în „Copyright” pe baza Tratatului de la Berna, fiind şi noutăți în lume vă propun să le cumpărați întrucât este pentru un scop nobil: laşi cunoştințele tale şi altora, privind educația omului şi evoluția sa pozitivă.
Cu banii primiți voi continua să reeditez pentru popularizarea acestor cunoştințe ca domenii noi de activitate în prezent dar în mod special pentru viitor, ceea ce înseamnă că ai noştri copii şi nepoți trebuie să aibe aceste cunoştințe, că le citiți şi apoi le explicați ori citesc singuri este un dar neprețuit, creați o şansă mai bună, veți fi deschizători de noi drumuri mult mai bune decât ale noastre.
Cărțile mele sunt de 5 categorii:
1. Specialitate medical-naturopată.
2. Eubiotică – arta de a trăi bine prin înțelepciune aplicativă.
3. Manuale copii, adolescenți şi adulți: aplicarea înțelepciunii prin poezia tip Medicatrix.
4. Manuale pentru copii, adolescenți şi adulți: prin Arta Medicatrix (tablouri şi poezie ce sunt combinativ-pentadimensionale din pdv energo-psiho-fizic-quantic).
5. Arta Medicatrix.
Lista cărților şi prețurile le găsiți pe site-ul: jordan-danilencu.ro
Comenzile se fac direct pe Facebook: Jordan Danilencu
Oferte pe categorii:
– la 5 cărți cumpărate bonus 10%;
– la 10 cărți cumpărate bonus de 20%.
PENTRU A DEVENI OM, OMUL ARE NEVOIE DE INFORMAȚII POZITIVE.
Vezi și alte articole care ating subiectul: carti, cunostinte, eubiotica, naturopatie, sanatate