Motivația de a trăi în estetica vremii

Am predat acestă lecție de eubiotică în anul 2014 în Torino.

Vremea este însoțitorul mergătorului ce se însoțesc împreună.

Pornind de la acest medicatrix, foarte simplu la prima vedere, vom avea surpriza că în realitate omul nu-și cunoaşte timpii vremelnici, iar de aici, orice cale individuală sau socială, se împletește cu o cauză foarte bine punctată: ideea de a observa fenomenul indiferent de mijloacele tehnice sau proiectarea creației în spațiul:
– preexisistent;
– existent;
– formarea celor două spații amintite, ca obiectiv comun, într-un viitor de existență.

Sunt multe legi naturale şi quantice pe care omul în fizicitatea nu poate să le ignore, pentru simplicitatea motivului:

EU SUNT ŞI TRĂIESC, CU SAU FĂRĂ VREREA MEA, ÎN EFECTUL CELOR DOUĂ FORȚE CONSTRUIND PRIN DECIZIA DE LIBER ARBITRU O NOUĂ FORȚĂ, DAR TOTUL ÎN SPECTRUL CELOR DOUĂ FORȚE INVIZIBILE DAR MULT SIMȚITE ÎN FIZICUL PERSONAL.

Ca tehnică întotdeauna va fi umanitatea iar instrumentul omul prin tactica sa de evidențiere.

În realitatea cotidiană avem foarte mult implementat materialismul oratoric şi construcția oratorică, de aici intervin şi problemele de percepție aplicative.

Omul poate orice pe această lume a Terrei, dar hai să vedem modalitatea scolastică şi rezultatul ei. Acestă idee nu-i nouă iar eubiotica are o pârghie clară de departajare între cele cinci puncte de bază în orice acțiune:
– creația;
– idealismul;
– materialismul:
– minciuna;
– adevărul.

După care, automat, intră în joc:
– Eu-l;
– Ego-ul;
– decizia culturală personală.

Să reținem că întotdeauna va fi o luptă antagonistă între Eu şi şi Ego unde finalitatea va fi implementată decizional de Ego, totul raportat la starea vremii în care individul se află raportat social la timpul prezent.

De aici oare nu reiese clar că:
– natura situației impune anumite măsuri, negative sau pozitive;
– starea corporală va avea mai mult sau mai puțin de suferit;
– psihicul va fi creat prin starea corporală datorită informației false sau rele;
– contactul social se va dezvolta ori degenera prin psihicul creat;
– limbajul corpului şi cel oratoric va influențat de psihic;
– estetica totală va creşte sau se va diminua;
– rezultatele vieții vor depinde de manifestarea proprie;
– cultura individului şi a societății, ca nucleu, se poate dezvolta sau a se micşora până la dispariție;
– rezultatele vor fi transmise indiferent de pozitivitate ori negativitate descendenților;
– prezentul ori viitorul poate fi senin ori sumbru.

Eubiotica pune într-o analiză foarte simplă cuvântul “vremi“, deoarece lumea nu știe că printr-o simplă anagramare a acestui cuvânt regăsim rădăcină dorinței noastre;
– vremi: ca anotimp dar şi ca timp uman; mult interesant este că impune cuvântul “mi vreu” (un cuvânt românesc foarte vechi);
– vrem: ca bază a dorinței;
– vre: a vrea, este cuvântul arhaic geto-dac, de unde intervine verbul;
– mi: al meu, eu;
Toate sunt cuvinte din țara noastră pe care, unii din noi, le-am uitat dar celelalte popoare latine le folosesc şi în ziua de azi, frecvent şi modern.

Aici intervine SIMANDITATEA omului papionist, adică acel om care vede doar materialismul, prin orice acțiune, şi nu ține cont decât de interesele sale, indiferent de repercursiuni.

În acest caz intrăm într-o nebuloasă de intrapolare în cadrul triunghiular echilateral, mai sus amintit, şi inclusiv este includerea a tot ce am scris până acum – în plus mă refer şi la toate scrierile mele prin toate formele pe care le-am adoptat, totul pentru umanitate.

Recunosc că nu este uşor, dar:
– este la prima vedere;
– înseamnă că undeva în evoluția personală sunt cunoştințe fără o bază de adevăr;
– însemnătatea însemnului negativ nu are o viață lungă – este una din cauzele majore unde omul automat se îmbolnăvește, de aici mulți cred că este o continuitate. Da, dar pe partea răului are ciclul scurt iar pe pozitivitate are mult de luptat (scurt înseamnă 7 generații iar lung înseamnă 7000 de ani).

În acest context ştiințific natural întotdeauna intervine o paradigmă multiplicată. Vom încerca să o simplificăm pe baza cunoștințelor dobândite doar prin cele expuse până în prezent:
0. Omul, singular, poate ține cont de estetica sa integrală?
1. Persoana în cauză are cunoştințele necesare pentru a da un deznodământ existenței sale estetice?
2. Oare ce va integra faptic când este pus în fața faptului de a fi uman doar cu el?
3. Cunoaşte simptomele integraliste ale omului psihopat?
4. Cum se definește omul care nu recunoaște statutul de om şi imperfecțiunile sale?
5. Detalierea faptelor pozitive ori negative sensibilizează umanismul personal faptic?
6. Câte acțiuni personale duc la dorințe ascunse?
7. Oare dragostea se simte doar carnală?
8. Care este imboldul omului primitiv?
9. Care sunt repercursiunile celor nouă încercări de înțelegere?

Lumea are multe întrebări, răspunsurile ne revin prin întrebările personale, atunci când suntem în încurcătură:
0. Unde ne adresăm?
1. Cine este omul de încredere?
2. Persoana la care apelăm, cu mare sfiiciune şi sinceritate, ce experiență, ca ani, are în acel domeniu?
3. Este omul clinic, scrie, este inventiv şi adaptabil la cauza omului în problemă sau citează doar “a zis profesorul, statistica spune, experții..”?
4. Cine este în mijlocul “jocului” natural-quantic?

După atâtea întrebări avem un singur răspuns: Eu-l, dacă îl ascultați.

Din păcate, pentru 99,99% din persoane experimentate din experiența mea clinică, rezultă o inconștiență voită, de individ, prin imaginea creată şi crezul său fals, dând o exponență de om care percepe doar fatalismul, dar mult mai înrădacinat:
– este mereu maltratat psihic;
– este victima sistemului (care în realitate el e vinovatul prin comportament personal animalic primitiv);
– frică perpetuă şi nesiguranță totală în decizii umanitare, chiar pentru propria protecție.

Articol publicat în categoria: Miasme/patologii
Vezi și alte articole care ating subiectul: , ,

Află noutățile