Arta terapiei

Prin formațiunea mea de doctor naturopat sunt obligat să citesc foarte mult și pe zi ce trece observ că incultura își face loc cu acele coate ascuțite – e clar, căci altfel nu se potrivește!

Majoritatea moderniștilor și copiatorilor de zi menționează că art-terapia s-a născut prin anni 1940, uitând faptul că această tehnică INDIVIDUALĂ a fost folosită mereu de doctori pe la casele împărătești cu mii de ani în urmă – cei mai reprezentativi fiind orientali și-n special cei din China.

Mulți confundă chiar sensul terapeutic limitându-se la câteva specialități și uitând esența înlănțuirii artelor și qintesența EU-lui personal.

Ce însemnă această „căutare relaxantă” a Eu-lui?
Da, exact așa este privită modalitatea naturopatică de echilibrare a Spiritului.

Cauza principală, rădăcina, miasma negativă pregnantă, este una singură:
IMPOSIBILITATEA DE MANIFESTATE AL EU-LUI PRIN HARUL SĂU.

De aici intervine:
-dezordinea mentală – DM;
-dezechilibrul fizic – DI;
-instabilitate energetică – IE.

Când se ajunge la ultimul punct, IE, începe dezintegrarea fizică.

Toate artele fac parte din eubiotică, din acest motiv s-a născut mica expresie CULTURA GENERALA = DESCHIDE OCHII MINȚII BINE = ARTA DE A TRĂI BINE = ÎNȚELEPCIUNE.
(Iată și una din motivațiile apariției Medicinii Comparate în adevăratul sens al expresiei – a nu confunda mica comparație cu marea comparație.)
Acesta-i adevărul.

O să vă explic o artă ce astăzi puțini înțeleg semnificația ei – cu toate că este temelia tuturor artelor,  este piedestalul omului, săgeata din arc, vârful de lance și spada cu doua tăișuri în cruce .

Este baza tuturor meserilor din lume, baza vitală individuală și socială, face parte din cei 7 ani de acasă:

Proza în viersuri a ÎNȚELEPCIUNII = Poezia înțelepciunii.

Uitată, demodată, lasată în paragine, luată în râs, scoasă din manualele de școală – mama tuturor științelor lăsată în perplexitatea centrifugală.

Să nu dați vina pe învățători,  profesori, ci vina integrală este de FAMILIE.
Unde se educă copilul prima dată și cine îl educă pentru prima oară?!
Restul de vină este INDIVIDUALĂ.

Dar UNIȚI se poate relua acest „port” arhaic pe unde:
Omu’ vine și se duce,
Printr-o sabie în cruce,
Unde omul se îmbracă
Și apoi se tot dezbracă,
Unde omu’ mustuiește
Ș-apoi vinu și-l plătește.
Chiar de doare în neștire
Daru-n har blagoslovire,
Îl botezu face-l mare
Iar il mic e închinare.
Așa spune înțeleptu’
Ca să crească omu’ dreptu’.

În concluzie, educatia eubiotica va rămâne arma cea mai puternică și leacul de căpătâi a tuturor miasmelor și patologiilor lumești.

[ssba-buttons]
Articol publicat în categoria: Diagnoza, miasme si patologii
Vezi și alte articole care ating subiectul: , ,

Noutati

Afla cum sa-ti intaresti imunitatea! <a style="color:green" href="http://eepurl.com/g16wzP">Aboneaza-te la newsletter</a> ca sa primesti lista cu remedii pentru imunitate si articole noi despre medicina naturala si homeopatie.

49 carti de medicina

29 carti de poezie eubiotica

11 carti de poezie clasica in romana/italiana/ucraineana

15 inventii creme ENG

50 inventii parfumuri ENG

200 inventii remedii ENG

Află noutățile

Afla cum sa-ti intaresti imunitatea!

Aboneaza-te la newsletter ca sa primesti lista cu remedii pentru imunitate si articole noi despre medicina naturala si homeopatie.