Floarea de cactus

Floarea care răscoleşte pustiul odată la 100 de ani amintindu-şi de relația sa iubitoare cu natura şi licăritul cerului înstelat răscolind nisipul fierbinte prin gândurile lor.
Această floare de cactus are ceva special, frumos, dar temut din cauza manifestării fizice țepoase, otrăvitoare, fără ospitalitate fățişă, semeață şi plină de cutezanță, fără mulți prieteni, pusă mereu în autoapărare dar şi de atac neconciliabil.
Aşa este şi omul materialist care stă locului asteptând momentul prielnic pentru a mai „materializa” niscava fraieri, creduli, oportunişti, orbi, rătăciți şi papă-lapte.
Dar dacă ştii să te apropii de zona sa periculoasă şi statutară ai şanse mari să izbuteşti a realiza o comunicație plină de har quantistic, chiar fizic – nu uita să nu pici în statutul negru descris mai sus, doar fii vigilent cu tine, cactusul nu-ți face rău dacă nu-i invadezi teritoriul, micul său areal.
Cu puțină educație reală vei simți care-i limita impusă de „țepos”.
Nu este nici o diferență între o specie de casă, în ghiveci, ori unul majestuos ce iubeşte deşertul, toți sunt la fel de „generoşi”, plini de sine, în aşteptare, profitori.

Cei de „casă” infloresc chiar foarte des dând impresia de o legătură familială dar în realitatea lor sunt familiari cu impotența altora ce visează aspectul şi puterea sa falică având năzuințe nu tocmai ortodoxe ci pline de dogme fizice şi bunăstare materială cu volum inacceptabil.
La ce foloseşte volumul dacă nu este şi în folosul altora? Dar aşa-i gena sa, natura miasmatică îşi pune amprenta mereu iar după generații avem cactusul mult mai specializat şi cu o performanță remarcabilă.
Această generozitate de a-şi arăta floarea are o mare legătură cu ancestralul natural din care s-a născut orice vietate şi dorința arzătoare de a demonstra că şi el este bun, chiar foarte bun când e vorba de a ademeni.
De o supui va fi devotată, de ai greşit doar un pic eşti terminat.

Cu un cactus nu poți fi indulgent deoarece legea sa este foarte clară: EU sau tu ! La el nu există milă ci doar supraviețuire şi frica de om.
Îşi arată obediența pastorală doar de dragul impunerii personale şi va face tot posibilul să atragă curioşii prin parfumul lăsat, dar totuşi ascuns, şi componistica florală, după…se cunoaste deja rezultatul.
Fiind un singuratic, sau chiar pe grupuri răzlețe e totuşi departe chiar de semenii săi, încearcă mereu să domine timpul iar fapta să şi-o impună cu mult calm, răbdare, tenacitate virulentă.

În realitate este foarte uşor de doborât atunci când se doreşte o acțiune fermă împotriva sa, sub aspectul de stabilitate şi siguranță, de credulitate maximă, el are o mare hibă: este conştient că poate fi o victimă dar o ascunde prin imponență, lăsănd mereu armele sale la vedere pentru intimidare – la cine ține, şi sunt foarte mulți fricoşi, linguşitori, adunători de mici „adăposturi” în speranța că sunt, sau vor fi, ocrotiți.
Vise, cactusul este doar el iar altcineva nu există; el nu poate fi modelat dar după multe generații prin hibridare umană dar atunci schimbăm şi quanticul ceea ce va duce la un dezechilibru biotopic.

Unica problemă în lume e că aceşti cactuşi sunt din ce în ce mai apreciați şi chiar iubiți de anumite gloate care trăiesc ca trântorii în stupină, în visul lor letargic, într-un amestec de inconştiență puerilă şi amor falic de mama regină.
Dar este lesne de înțeles această materializare decadentă:
– sterilitatea comunicativă;
– incapacitatea de adaptare socială;
– dorința de avarism;
– opulența ignorativă;
– viziune obscură;
– lipsa informației educative la nivelul bază;
– abundența informativă negativă țintă;
– amprenta refuzului;
– credința de superioritate;
– lipsa de imaginație.

E un total mercantil şi plin de bazar ieftin, dar să nu uităm că lumea este un condens energetic.
Remediul său quantic e chiar floarea de cactus.