A împărţi experienţa pozitivă

A împărți o experiență pozitivă este un lucru sublim, ceresc şi pământesc, este acea parte dintr-un întreg ce doreşte binele şi refuză negativismul.
Individual, pe scara evolutivă, omul a ajuns la o putere de înțelegere foarte mare dar ea trebuie condusă sistematic de cineva cu experiență; social nu stăm deloc bine, deoarece procesul de învățare ca verigă principală lipseşte – mă refer în mod special la timpul alocat învățării individuale dar şi de grup familial, căci degeaba tu le ştii ca individ dar nu le împărtășești cu cineva care rezonează pe aceeaşi undă energetică cu tine; tot aici mai este şi partea implicativă scrisă.

Lumea şi-a creat o carapace aproape impenetrabilă, ca scut, dar, din păcate, o astfel autoapărare nu face parte din sfera socială iar omul este născut pentru a fi asociativ cu semenii săi, în caz contrar se pică la auto izolare şi animalism primitiv.

Având o experiență internațională, privind comportamentul uman, vă pot spune cu siguranță că țările latine sunt cele mai comunicative din acest punct de vedere, curiozitatea lor de a şti cât mai multe i-a departajat de restul lumii într-un sens mult pozitiv, deoarece culegând toate informațiile bune au creat o bază de energie personală foarte puternică, care se vede imediat prin felul de a vorbi liber şi fără prejudecăți, important e să fii Om.
Nu toți vor fi la fel de emancipați, nu fiecare îți va sări în ajutor imediat, dar prin asociațiile create de ei sunt ca o mare famile – ştiți foarte bine că atunci când un individ este acceptat de o anumită grupare toată lumea te ajută şi toți vor aştepta să te comporți ca ei.

Aici se pune punctul pe „i” – deoarece denotă „importanță”  şi nu „important” ca individ ce te duce la egoismul papionist.

Multă lume, din estul de azi, nu este de acord cu asemenea întruniri, este logic de ce: nu au nivelul cultural uman social adevărat deoarece la ei prevalează materialismul la toate nivelurile – atenție la acest materialism, deoarece după toate legile de pe lume materialul este distructibil, nu înainte ca omul să se încarce de miasme negative ce se vor transforma în patologii, întru botezul dicționarului de specialitate.

Istoria iară intervine cu demonstrația ei umană dovedind că:
– la greu omul se asociază dar nefiind o educație de masă, pe măsură, răul primează în multe situații şi ne arată efectele negative colaterale;
– nocivitatea unei situații create face ca omul să devină un „războinic”, se va revolta indiferent de promisiuni;
– cultura individualistă nu a făcut nici un progres umanitar care să salveze lumea din nenorociri şi neajunsuri;
– exuberanța materială a dus întodeauna la război şi la o decădere în masă a omului;
– credința extremă şi needucată a dus la fanatism – chiar dacă este doar un crez personal sau unul social;
– nesocializarea pozitivă, adică cu un obiectiv umanitar, duce la destrămarea unor prietenii, familii şi chiar al acelei societăți inițiatoare profane;
– neacceptarea omului, indiferent din lumea care provine, a dus la autoizolare şi pe parcurs la îmbolnăvire psihiatrică.

Religiile ne spun de mii de ani despre aceste comportamente, toate sunt scrise sub diverse forme. Noi ce am făcut? Nimic şi apoi mai avem şi pretenții la o lume mai bună. Este imposibil , dragă cititorule. Lumea nu poate fi diversă dacă noi nu vrem să ne protejăm în grup de primejdii, dar şi aici trebuie să fii:
– onest:
– activ;
– demonstrativ.

Acceptând situația creată vei înțelege şi neajunsurile tale, nu eşti nici primul şi nici ultimul, vei avea ocazia să fii sănătos doar dacă vei înțelege aceasta acțiune energo-fizic-quantic, împărțind stările tale, simtirile, cultura ta în folosul omului vei observa în scurt timp şi evoluția ta benefică cu obiectivul individual şi social la care aspiri.

Toți avem un har apoi un destin personal şi unul social, asezați-le într-un triunghi echilateral şi vedeți ce vă lipsește, trageți concluziile şi decideți următorul pas. Porniți întotdeauna de la har, în ordinea pe care le-am scris.

[ssba-buttons]
Articol publicat în categoria: Diagnoza, miasme si patologii
Vezi și alte articole care ating subiectul: , ,

Noutati

Afla cum sa-ti intaresti imunitatea! <a style="color:green" href="http://eepurl.com/g16wzP">Aboneaza-te la newsletter</a> ca sa primesti lista cu remedii pentru imunitate si articole noi despre medicina naturala si homeopatie.

49 carti de medicina

29 carti de poezie eubiotica

11 carti de poezie clasica in romana/italiana/ucraineana

15 inventii creme ENG

50 inventii parfumuri ENG

200 inventii remedii ENG

Află noutățile

Afla cum sa-ti intaresti imunitatea!

Aboneaza-te la newsletter ca sa primesti lista cu remedii pentru imunitate si articole noi despre medicina naturala si homeopatie.